O familie cu credit în franci și-a pierdut casa. Salvarea a venit de unde nu se așteptau, dar problemele au rămas

D. M., din Ploiești, este unul dintre românii care au un credite în franci elvețieni și care, la un moment dat, pe fondul creșterii excesive și rapide a monedei, nu și-au mai putut achita ratele la bancă.

Bărbatul spune că a contractat împrumutul în valoare de 67.000 de franci elvețieni în anul 2007, atunci când această monedă era cotată la aproximativ 1,8 – 1,9 lei, și și-a cumpărat un apartament cu două camere în Ploiești, rata lunară pe care trebuia să o achite băncii fiind, la acea vreme, de 800-900 de lei.

Prahoveanul, care la acel moment nu era căsătorit, însă avea un copil dintr-o căsătorie anterioară, era antrenor de fotbal la Ștefănești. Între timp, s-a căsătorit și a devenit tatăl unui al doilea copil.

„În 2007 am luat de la bancă 67.000 de franci elvețieni. Atunci erau echivalentul a 50.000 de euro. Aveam niște venituri frumușele, mă descurcam, am plătit fără probleme o vreme, până când francul a început să crească, să crească și să crească. La un moment dat ajunsesem în situația de a plăti către bancă 500 de franci lunar. Am doi copii, unul are 15 ani și jumătate, iar altul are cinci ani. Pe cel mare am încercat să-l mai ferim pentru că înțelege tot, stă mai mult la părinții mei. Cel mic, îmi place să cred că nu înțelege toată această situație în care am ajuns”, spune bărbatul din Ploiești.

Toată familia sa a locuit, până în toamna anului trecut, în apartamentul cumpărat cu banii din creditul în franci elvețieni. După ce francul a început să crească, achitarea ratelor a fost tot mai anevoioasă, devenind un coșmar pentru familie, în condițiile în care bărbatul și-a pierdut locul de muncă.

„Ajunsesem să fie nevoie să dau lunar vreo 20 de milioane de lei vechi. Am decis să mă duc să vorbesc cu ei. Le-am propus, le-am cerut să mă ajute și să mă lase să dau lunar câte 10 milioane de lei vechi. Nu au vrut. Nu s-a putut face nicio înțelegere cu banca”, spune bărbatul.

După ce familia nu a mai putut plăti ratele, la care se adăugau dobânzi și penalități de întârziere foarte mari, banca le-a scos apartamentul la vânzare prin licitație. În scurt timp, oamenii s-au trezit cu locuința vândută, la prețul de 100.000 de lei. Norocul lor a fost că apartamentul a fost cumpărat de o cunoștință, care încă le permite să locuiască în continuare acolo.

„Am ajuns în situația de a ne fi scoasă casa la vânzare și să se vândă la licitație pentru un miliard de lei vechi. Norocul nostru a fost că o cunoștință a auzit că se vinde casa, prețul a fost bun și a cumpărat-o. Din fericire, există și o parte bună în această tristă poveste a noastră. Prietenul nostru ne-a lăsat să locuim în casă și plătim doar utilitățile”, a declarat bărbatul.

Oamenii știu însă că la un moment dat, cât de curând, vor fi nevoiți să plece din locuință întrucât aceasta a fost scoasă din nou la vânzare de către actualul proprietar.

Mai mult, deși au rămas fără casă, datoriile către bancă nu s-au stins, iar creditul contractat în urmă cu opt ani îi va urmări în continuare întrucât mai au încă de plătit pentru a-l achita în totalitate, în condițiile în care valoarea casei nu a acoperit valoarea sumei contractate de la bancă.

„Am speranță la Dumnezeu că nu ne lasă. E păcat, e o nedreptate, pentru că am plătit vreo cinci – șase ani la acest credit, iar acum am ajuns fără casă. Oricum, la cum a evoluat francul elvețian, bănuiam că se va ajunge aici. Poate este mai bine că s-a întâmplat acum, și nu peste 10-15 ani, când am fi fost mai în vârstă și ne-ar fi fost și mai greu”, spune bărbatul resemnat.

La acest moment, bărbatul nu are serviciu, astfel că singura care aduce bani în casă este soția sa. El spune că se așteaptă ca atunci când se va angaja banca să îi pună poprire pe salariu.

Avocata Veronica Dinulescu afirmă că situația acestei familii din Ploiești nu este singulară, existând tot mai multe cazuri în care familii cu credite în franci elvețieni au rămas și fără casă și datoare în continuare către bănci, deoarece valoarea locuinței vândute de bancă nu a acopeit valoarea creditului.

„Dacă debitorul (consumatorul) unei obligații de plată nu mai reușește să își achite obligația, iar garanția plății este constituirea unui drept de ipotecă în favoarea creditorului (banca) asupra unui bun imobil al debitorului, atunci creditorul apelează la executarea silită imobiliară, valorificând ipoteca prin intermediul unui executor judecătoresc. În această situație, debitorul și familia sa rămân fără locuință și datori tot restul vieții. Și asta pentru că, pe lângă imobilul vândut pe care banca și-a luat banii, consumatorul trebuie să plătească în continuare restul creditului”, spune avocata.

La rândul său, avocata Greti Mihulescu afirmă că familiile rămase fără case sunt urmărite de bănci toată viața pentru creditul ipotecar contractat, întrucât, de obicei, locuința scoasă la licitație este vândută la un preț care nu acoperă valoarea creditului.

„Dacă banca îți ia casa nu se stinge datoria. De exemplu, dacă ai de restituit băncii trei miliarde de lei vechi din creditul contractat, iar casa vândută valorează un miliard de lei, rămâi dator două miliarde de lei. Și banca te urmărește toată viața, până îți plătești. După noul cod de procedură privind executarea silită, datoriile s-ar prescrie în trei ani, dar dacă executarea este făcută pe codul vechi, ele se prescriu în cinci ani de la ultimul act de executare. Adică odată la trei ani ei își mai fac alt plan de executare, te caută la primărie, la Finanțe, să vadă dacă faci venituri. De aici pleacă clauza abuzivă – că am contractat niște bani și mă pui sa returnez peste 20 la sută. Îți ia casa și toate bunurile, ți le vinde și în continuare ești bun de plată. Banca, atunci când a instituit garanția, un apartament era o garanție valabilă. După ce piața imobiliară a scăzut, apartamentul nu a mai prezentat o garanție și banca ar fi trebuit să-și pună și alte garanții în afară de asta”, explică avocata.

Potrivit acesteia, datoria poate fi prescrisă, după trei ani, doar dacă debitorul contestă executarea silită și cere prescrierea.

„Dreptul de prescriere se calculează din momentul în care se încuviințează executarea silită, dar acest drept de prescripție nu operează de prim drept. Acesta operează doar la cererea persoanei interesate, respectiv dacă faci o contestație. Trebuie să soliciți și prescripția, și atunci judecătorul se pronunță și pe acest aspect. Dacă judecătorul spune că s-a prescris dreptul, atunci banca nu mai are ce să ceară pentru că s-a prescris dreptul de a cere”, a adăugat avocata Greti Mihulescu.